Ce este Farmacia Oncologică ?

Farmacia Oncologică trebuie privită ca o unitate centralizată în care are loc prepararea în condiții aseptice a medicației anticanceroase și care este organizată astfel încât în fiecare etapă a fluxului de lucru să fie asigurată triplă protecție :

  • a medicamentului preparat (contaminare microbiană)
  • a personalului care manipulează citotoxice
  • a mediului înconjurător(contaminare citotoxică).

Scopul/Rolul Farmaciei Oncologice

Farmacia Oncologică are ca principal obiect de activitate gestionarea medicației cu risc carcinogen, mutagen și toxic reproductiv (CMR) și coordonarea  activităților care se desfășoară în cadrul ei, sub directa îndrumare a farmacistului și a personalului de specialitate aflat în subordinea acestuia. Recepția, depozitarea, prepararea si eliberarea medicatiei oncologice ar trebui să se desfășoare într-un spațiu special destinat acestui scop, care să fie organizat astfel încât să asigure manipularea în condiții de siguranță a medicației citotoxice, reducând astfel la minim zonele expuse riscului de contaminare.

Cum este organizată?

Farmacia oncologică, ca secție a spitalului (farmacie cu circuit închis) și ca departament responsabil de preparare a medicației anticanceroase, ar trebui să cuprindă următoarele încăperi:

● zona de recepție marfă;
● depozitul farmaciei;
● oficina cu zona de pregătire/verificare a medicației și eliberare a acesteia conform prescripției electronice;
● modulul de dizolvare – zonă distinctă destinată exclusiv preparării aseptice a medicației oncologice. Acesta poate fi situat în cadrul farmaciei cu circuit închis, dacă spațiul permite sau pe secția de oncologie, subordonat farmaciei;
● zona tampon;
● încăperea propriu-zisă de dizolvare;
● încăperea destinată verificării și trimiterii pe secție a medicamentului preparat.

Cum ne protejăm?

  • Echipamente de protecție pentru personal

    Este recomandat ca personalul să poarte echipament de protecție adecvat în fiecare zonă identificată ca fiind cu risc de contaminare: recepție, eliberare și preparare medicatie, administrare medicatie, gestionare deșeuri, accidente, transport.
    În funcție de zona de lucru și de activitatea desfășurată echipamentul de protecție poate să cuprindă următoarele:

    ● costum de protectie cu glugă
    ● mănuși de unică folosință de nitril
    ● capeline
    ● acoperitori pentru pantofi
    ● ochelari de protecție
    ● masca de protecție cu filtru FFP2 sau FFP3

  • Dispozitive medicale și echipamente tehnice

    Dispozitivele medicale și echipamentele tehnice au rolul de a preveni contaminarea încrucișată (preparat – persoana = contaminare citotoxică , persoana – preparat = contaminare microbiană) sau a mediului extern.
    Încăperea de preparare trebuie prevăzută cu:
    ● sistem de ventilație propriu
    ● mobilier lavabil redus la minimum necesar
    ● sursa de apă
    ● hota cu flux laminar vertical si preferabil exhaustare

    Dispozitivele medicale sunt de tipul sistemelor închise de transfer (CSTD) și cuprind: seringi luer-lock,
    chemospike-uri, prelungitoare și conectoare , etc.

Cine lucrează în Farmacia Oncologică ?

Personalul farmaciei oncologice este format din :
● farmacistul sef;
● farmaciști clinicieni;
● farmaciști;
● tehnicieni/asistenți de farmacie;
● personalul de întreținere.

Educația personalului farmaceutic

Instruirea personalului farmaceutic implicat în manipularea medicamentelor citotoxice trebuie realizată periodic (cel puțin anual) sau ori de câte ori se consideră necesar.

Cum se desfășoară activitatea în Farmacia Oncologică?

Fluxul de lucru în farmacia oncologică cuprinde mai multe etape, fiecare dintre acestea desfășurându-se
sub directa îndrumare și coordonare a farmacistului.

În farmacia oncologică se face recepția medicației și a materialelor și dispozitivelor folosite la prepararea acesteia, depozitarea ei corespunzătoare în funcție de recomandările prevăzute în RCP (Rezumatul Caracteristicilor Produsului).

Eliberarea medicației se face după recepționarea și validarea în farmacie a schemei de tratament pe format de hârtie sau electronic. Farmacistul are responsabilitatea verificării corectitudinii dozelor prescrise în funcție de anumiți parametri fiziologici, a alegerii corecte a soluțiilor folosite la diluare astfel încât concentrația soluției finale să respecte limitele de concentrație corespunzătoare.
Prepararea medicației se face în cadrul modulului de dizolvare, în condiții aseptice, cu dispozitive adecvate , astfel încât să evităm contaminarea microbiană a preparatului sau pe cea citotoxica a personalului și a mediului înconjurător.

După preparare, flacoanele trebuie etichetate astfel încât să poată fi realizată verificarea ulterioară, atât de către farmacistul responsabil, cât și pe secție, ulterior fiind trimise spre administrare, în ambalaje corespunzătoare care să ofere protecție pe parcursul transportului, împreună cu schema de tratament. Asistentul medical care administrează medicația are și el obligația verificării corespondenței dintre datele inscripționate pe flacon și cele de pe schema de tratament. De asemenea trebuie să verifice și corectitudinea datelor demografice cu pacientul căruia urmează să îi administreze medicația.

Consilierea pacienților

Farmacistul, prin pregătirea profesională pe care o are, poate asigura consilierea pacienților asupra medicației prescrise de către medicul oncolog, în special în aspecte legate de interacțiunile care pot să apară în cazul asocierilor din schemele de tratament sau asupra unor efecte secundare sau adverse. El poate educa pacientul sau aparținătorii acestuia asupra gestionării anumitor evenimente adverse sau a conduitei de urmat acasă, ulterior vizitei la clinică.

Farmacistul – parte a echipei medicale multidisciplinare

Farmacistul trebuie să fie parte a echipei medicale multidisciplinare care stabilește și validează tratamentul pacienților. Intervenția este necesară în principal în aspecte legate de interacțiuni medicamentoase, modalitatea de preparare și administrare a medicamentului. Activitatea desfășurată în cadrul farmaciei oncologice este un proces complex care trebuie privit ca un întreg. Manipularea medicației anticanceroase prezintă riscuri semnificative atât pentru personal cât și pentru siguranța produsului preparat astfel încât gestionarea acesteia să respecte principiile de bază ale prevenției și protecției tuturor celor implicați.